miercuri, 26 februarie 2014

PRAJITURA CU CREMA DE CAFEA



           
               Ingrediente:

     -pentru BLAT avem nevoie de: 4 oua,4 linguri de zahar,2 plicuri zahar vanilat,4 linguri cu varf de faina,1 plic praf de copt,un praf de sare;
   
    -pentru CREMA DE VANILIE: 500 ml lapte,5 galbenusuri,o pastaie de vanilie,4 linguri de amidon,4 linguri de zahar,150 g unt;

    -pentru CREMA DE CAFEA:5 albusuri,3+5 linguri de zahar,1 lingurita rasa de cafea instant (ness).

       Incepem cu blatul,se unge o tava mare cu putin unt sau ulei si se presara faina.Incingem cuptorul la foc mic.Se separa albusurile de galbenusuri,se bat spuma albusurile cu sarea,zaharul vanilat si cel tos,se adauga galbenusurile si faina cernuta impreuna cu praful de copt.Se coace in jur de 15 minute,se verifica daca este gata cu scobitoarea care trebuie sa iasa curata.Se lasa baza prajiturii la racit.

        Crema de vanilie incepem sa o preparam prin a pune laptele dulce la fiert impreuna cu pastaia de vanilie.Se taie pe lung si se scot semintele care sunt ca o pasta neagra,se pune in lapte inclusiv pastaia taiata.Separat frecam galbenusurile putin cu zaharul,adaugam cateva linguri de lapte,se desface in aceasta compozitie amidonul.Cand laptele da in clocot,se scoate pastaia,lasam focul mic si adaugam galbenusurile,mestecand continuu.Se fierbe cam 10-15 minute pana cand crema se ingroasa ca o ciulama.Se da la rece si cand s-a racorit se adauga untul taiat bucati mici si se mesteca pana se omogenizeaza bine.Chiar in acest moment se poate pune peste foaia de pandispan din tava.

        Pentru crema de cafea se bat albusurile cu 3 linguri de zahar la bain-marie pana se formeaza o bezea tare,se adauga  cafeaua instant.Separat  se topesc la foc foarte mic 5 linguri de zahar tos pana devine lichid ,atentie sa nu se arda pentru ca devine amar,si se toarna in fir subtire peste bezeaua cu nes,mestecand  cu mixerul .Bezeaua se va umfla la contactul cu zaharul topit.Aceasta spuma se aseaza peste crema de vanilie si se pune la frigider pentru cateva ore bune,cand poate fi taiata si servita. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu