vineri, 27 iunie 2014

OSTROPEL DE PUI


         Carnea de pui taiata bucati potrivite se prajeste in ulei de masline pana se rumeneste frumos si sunt aproape gata, se adauga rosii tocate marunt, se lasa sa se inmoaie si sa se intrepatrunda savoarea, se adauga  cateva linguri de pasta de tomate si usturoi taiat lamele, se subtiaza cu putina apa si sa mai lasa cateva minute sa clocoteasca la foc mic. Se sareaza si pipereaza si ostropelul este gata de servit cu mamaliguta calda.
         Eu folosesc pulpe de pui superioare fara os taiate bucati mai mici, nu adaug patrunjel sau alte plante aromatice  pentru a simti savoarea de rosii si usturoi mai bine, pun usturoi mai mult si folosesc pasta de tomate de buna calitate, putin mai dulceaga.


joi, 26 iunie 2014

TACO CU CARNATI

        Umplutura se pregateste din carnati taranesti, fara aroma pregnanta de usturoi si nici foarte grasi care se taie felii potrivit de groase si se pun la prajit in putin ulei impreuna cu o ceapa tocata si un ardei gras taiat felii. Se adauga cateva linguri de porumb din conserva, felii de rosii si o lingura de pasta de tomate. Se sareaza si pipereaza, se adauga ardei iute si se rade cascaval cand se umple tortita.
        Intr-o tigaie incinsa se adauga 2 picaturi de ulei, se aseaza tortita, umplutura pregatita si se rade cascaval. Se lasa cat sa se rumeneasca frumos tortita.
       Cantitatile sunt in functie de cate tortite se servesc si de gusturi. 
       Se servesc cu sosuri speciale pentru taco din comert sau pregatite acasa.
       Un sos foarte simplu si foarte popular in Mexic se pregateste din 4 rosii mari oparite in apa cu sare pana se inmoaie, se decojesc si se blendeaza cu putina apa in care au fiert, 2 linguri de ulei, 2 catei de usturoi, 2 chili, oregano, sare si piper.


DULCEATA DE COACAZE

          Avem nevoie de 2 pahare de coacaze, 1kg de zahar, 3 pahare cu apa, zeama de la jumatate de lamaie. 
          Coacazele se spala foarte bine si se scurg. Pentru ca au un continut ridicat de pectina, siropul se gelifica repede de aceea cantitatea de fructe folosite este mai mica, iar siropul nu va fi unul foarte legat.
          Se pun la fiert apa si zaharul si se lasa sa fiarba pana se leaga siropul, dupa care se adauga fructele si se continua fierberea pana ce se ingroasa. Se verifica prin punerea la racit a unei lingurite cu dulceata. La final se adauga zeama de lamaie. Se aseaza in borcane curate si uscate cand dulceata este fierbinte.

miercuri, 25 iunie 2014

SALATA DE FASOLE ROSIE SI CEAPA

          Este o salata destinata iubitorilor de ceapa,dar si ceilalti o pot pregati optand pentru o cantitate mai mica si tocata marunt.
          Avem nevoie de o conserva de fasole rosie care se scurge de zeama si se trece prin jetul de apa de 2-3 ori,o ceapa rosie, o rosie mai mare taiata felii subtiri, patrunjel verde, lamaie, ulei de masline, sare si piper dupa gust. Tare buna!

PRAJITURA RUDY

        Ingrediente:
  • 400 g faina,
  • 250 g unt,
  • 150 g zahar,
  • 1 galbenus,
  • 2 linguri cacao neagra,
  • 1 plic de praf de copt,
  • un praf de sare.
       Din aceste ingrediente se face un aluat care se imparte in 2, se infoliaza si se baga la congelator pentru circa 15 minute.
       Pentru umplutura avem nevoie de:
  • 800 g branza dulce,
  • 4 oua si albusul ramas de la aluat,
  • 250 g zahar,
  • vanilie.
       Se amesteca bine toate ingredintele.
       Intr-o tava de 20/30 cm se aseaza hartia de copt,se rade prin razatoare mare jumatate de aluat, se aseaza crema de branza,se niveleaza si se rade cealalta jumatate de aluat. Se rade aluatul uniform pe toata suprafata tavii,nu se preseaza. 
       Se coace circa 40 de minute la 180 de grade. Se raceste bine prajitura si numai dupa aceea se poate taia.





marți, 24 iunie 2014

TORT CU CIOCOLATA SI CREMA CARAMEL

       Tort cu blat umed de cacao, ganache de ciocolata, jeleu de piersici, crema caramel si nuci caramelizate. Blatul de deasupra este un blat simplu din 2 oua. Suna pretentios dar luata in parte fiecare crema nu e nimic care sa dea dureri de cap. 
       O sa incep cu blatul umed de cacao la care sunt necesare:
  • 250 g de faina,
  • 80 g cacao neagra,
  • 400 g zahar,
  • 2 oua,
  • 125 ml ulei de floarea soarelui ,
  • 250 ml iaurt,
  • 125 ml cafea,
  • o lingurita praf de copt,
  • 2 lingurite bicarbonat,
  • un praf de sare.
       Toate ingredientele uscate se amesteca si se cern. Intr-un bol mai mare se amesteca ingredientele lichide si se adauga cele uscate. Se omogenizeaza bine si se toarna in tava imbracata in hartie de copt. In cazul unui tort mic se coc 2 foi in tavi separate. Tava mea este de 20/30 cm. Se coace la 180 de grade circa 40 de minute. Se va umfla la inceput dupa care se lasa si va avea inaltimea potrivita pentru baza unui tort. Textura este una usor cleioasa dar, tototdata fraged si extrem de bun.
        Crema ganache se pregateste din 200 ml frisca si 200 g ciocolata de 72 % cacao. Nu va complicati cu ciocolata de menaj care nu are nici-un gust de ciocolata. Se topesc la baine marie, se lasa 3 ore la frigider dupa care se mixeaza foarte bine pana devine ca o spuma groasa. Se adauga 10 g de gelatina dizolvata conform instructiunilor de pe plic si se amesteca bine.
       Pentru jeleul de piersici am blendat un borcan de compot de piersici si am adaugat 10 g de gelatina. Jeleul se toarna peste crema deja intarita. 
       Crema caramel se gaseste aici
       Tortul este imbracat cu ganache de ciocolata si ornamente de ciocolata.
       Important:
  • tortul este montant in tava in care s-au copt blaturile,
  • se imbraca tava in folie de plastic si se aseaza blatul alb, care se poate insiropa,
  • se aseaza jumatate din crema caramel,nuci caramelizate si cealalta jumatate de crema,
  • se baga tava la frigider si se lasa pana se intareste crema,circa 1 ora,
  • se aseaza peste crema intarita jeleul si iar se baga tava la frigider,
  • se aseaza ganache-ul de ciocolata si iar la frigider pentru a se intari,
  • deasupra va fi asezat blatul umed si se va lasa cel putin 3 ore la frigider inainte de a fi rasturnat tortul pe platou.
       

    .....inainte de ornare...
 

joi, 19 iunie 2014

PRAJITURA CU VISINE


         Ingredinte:
  • 7 oua,
  • 1 cana de zahar,
  • 1 si 1/2  cana faina,
  • 1/2 cana de ulei,
  • 1 lingura cu varf cacao neagra,
  • 2 cani de visine fara samburi,
  • un praf de sare,
  • jumatate fiola de vanilie,
  • zahar pudra.
        Se mixeaza ouale intregi cu praful de sare si zaharul pana devin o crema spumoasa groasa,se adauga uleiul putin cate putin si se mixeaza pana la integrarea completa a uleiului. Se adauga faina lingura cu lingura amestecand continuu cu paleta si la final se adauga si vanilia. O treime din compozitie se amesteca cu cacao. In tava unsa si tapetata cu faina se toarna compozitia alba si deasupra cea de cacao amestecand cu o furculita  usor pentru a se raspandi uniform. Se aseaza visinile in randuri si se baga tava la cuptorul incins la 180 de grade pentru circa 40 de minute.      
       Daca vreti ca visinile sa ramana la suprafata prajiturii se pot trece prin faina inainte de a fi asezate in tava. Se pudreaza cu zahar farin.
       Clasica,banala si totusi....delicioasa!




miercuri, 18 iunie 2014

PLACINTA DE IAURT

          Ingrediente:
  • 1000 ml iaurt gras,
  • 8 oua,
  • 6 linguri de zahar,
  • 200 g stafide inmuiate in rom,
  • coaja rasa de la o lamaie,
  • un praf de sare,
  • un pachet de foi pentru placinta din comert,
  • 100 g unt topit.
       Se mixeaza ouale cu zaharul intr-un bol mare  pana se omogenizeaza. Se adauga iaurtul, stafidele, coaja de lamaie si sarea si se amesteca bine.
       Se unge tava de aragaz cu unt, se pun 3 foi de placinta unse intre ele cu unt topit si jumatate din compozitia de oua si iaurt. Se rup 2 foi de placinta si se pun bucati peste compozitie, se toarna cealalta jumatate de compozitie si alte 3 foi unse cu unt. 
        Se coace la 180 de grade timp de 40 de minute, se scoate din cuptor si se acopera cu un prosop de bucatarie. Se poate presara zahar pudra. Este absolut delicioasa!
        Pont: eu las iaurtul peste noapte la scurs intr-un tifon,la frigider. Stafidele le pun in apa calda cu o lingura cu esenta de rom.

marți, 17 iunie 2014

PUI CU SOS BARBEQUE SI LEGUME LA CUPTOR

       Avem nevoie de 1 kg pulpe de pui care se curata bine,se spala sis e usuca.Se unge cu ulei de masline si se sareaza. Separat se zdrobesc 4 catei de usturoi care se amesteca cu cimbru si rozmarin uscat si se ung bucatile de pui cu acest amestec. Se aseaza intr-o tava,se adauga un pahar de apa, se acopera cu folie de aluminiu si se baga la cuptor pentru circa 40 de minute la 200 de grade.
       Separat se face sosul barbeque din:
  • 250 ml  ketchup,
  • 1 pahar vin rosu,
  • 2 lingurite de mustar,
  • 2 linguri sos de soia.
      Se pun toate ingredintele pe foc si se lasa sa fiarba incet pana se ingroasa putin. O parte din sos se toarna peste pui in ultimele 10 minute cand nu se mai acopera cu folia de aluminiu iar ce ramane se serveste intr-un bol mai mic .
       Aici eu am ales cateva legume pe care le-am pregatit la cuptor separat de pui: dovlecel taiat felii mai grosute,cartofi noi taiati pe lung, ceapa verde, usturoi,marar. Totul se sareaza si pipereaza, se adauga cateva linguri de ulei de masline, un pahar cu apa si se baga la cuptor pentru circa 30 de minute la 200 de grade. Legumele iau din aroma placuta a mararului iar ceapa si usturoiul intregesc gustul bun.

COMPOT DE CIRESE

        CIRESELE SE CURATA DE CODITE,SE SPALA BINE SI SE ASEAZA IN BORCANE CURATE, CAT SA UMPLE FIECARE BORCAN PE JUMATATE. SE ADAUGA 1 LINGURA DE ZAHAR LA FIECARE BORCAN DE 800 ML,SE STRANGE BINE CAPACUL SI SE PUNE LA STERILIZAT. SE STERILIZEAZA CEL PUTIN 30 DE MINUTE DIN MOMENTUL IN CARE APA INCEAPE SA FIARBA. SE POT STERILIZA LA CUPTOR, IN TAVA CU APA SI LA FOC POTRIVIT SAU INTR-O CRATITA MAI LARGA SI FUNDUL GROS DIRECT PE ARAGAZ. IN AMBELE CAZURI SE PUNE APA CAT NE PERMITE TAVA SAU CRATITA DE MULT. DUPA CELE  30 DE MINUTE DE FIERT SE SCOT BORCANELE CU GRIJA SI SE ACOPERA CU O PATURA SAU PROSOAPE SI SE LASA PANA A DOUA ZI. ESTE FOARTE IMPORTANT SA SE FORMEZE VIDUL SI CAPACUL SA FIE USOR INDOIT IN INTERIOR.
        ESTE MAI USOR DE PREGATIT DECAT GEMURILE,CONTINE O CANTITATE MAI MICA DE ZAHAR SI FRUCTELE NU ISI PIERD DIN NUTRIENTI ATAT DE MULT.

SALATA CU ANSOA SI OUA

       O salata verde se spala bine,se usuca si se rupe bucati, se adauga porumb din conserva, oua fierte taiate felii, ceapa verde tocata marunt, bucati de ansoa,sare,piper,ulei de masline si zeama de lamaie toate dupa gust.


FURSECURI FRAGEDE MAROC-GHORIBA

          Tot cautand o reteta de fursecuri am dat peste aceste minunatii care mi-au atras atentia prin felul in care aratau. Foarte bune,aromate si fragede.
           Avem nevoie de:
  • 2 oua,
  • 50 g unt,
  • 40 ml ulei,
  • 150 g zahar,
  • 350 g faina,
  • 1 lingurita praf de copt,
  • esenta de vanilie,
  • un praf de sare,
  • zahar pudra.
       Se mixeaza ouale intregi cu zaharul si praful de sare pana devin ca o crema, se adauga untul topit putin cate putin si se continua cu uleiul. Se adauga esenta de vanilie si se amesteca dupa care se adauga faina si praful de copt si se omogenizeaza. Se da castronul la frigider pentru circa 30 de minute. Se tapeteaza cu hartie de copt o tava mai mare, cuptorul se incinge la 180 de grade si din aluat se formeaza bile rotunde cat o nuca, se dau prin zahar pudra foarte bine si se pun in tava. La copt vor creste si vor forma acele crapaturi frumoase. Se coc 20 de minute. Nu trebuie sa se rumeneasca pentru ca se vor intari. Trebuiesc pudrate foarte bine.

COD PANE

           Ingrediente:
  • 2 bucati de cod intregi,
  • 2 oua,
  • 2 linguri de faina,
  • 2 linguri de pesmet,
  • sare si piper,
  • ulei pentru prajit.
        Se fileteaza pestele cu un cutit subtire si foarte bine ascutit. Se incepe usor de la cap spre coada,se desprinde carnea si se trage usor cutitul spre coada,presand usor cu palma pestele pentru a simti lama cutitului. Se poate cumpara gata filetat insa nu este o treaba foarte grea si cu putina rabdare se pot scoate fileuri foarte frumoase. Se scot oasele cu o penseta,se sareaza si pipereaza pestele si se lasa deoparte. Separat  se bat bine ouale intr-o farfurie mai adanca si se sareaza iar intr-o alta farfurie mai plata se amesteca faina si pesmetul. Se trec bucatile de peste prin faina si pesmet apoi prin oul batut si iar prin faina. Se prajesc in uleiul incins,de preferat ulei de palmier, 2-3 minute pe fiecare parte. Se serveste cald cu piureuri de legume.


SALATA DE CARTOFI,ARDEI SI ANSOA

           Se fierb cativa cartofi cu coaja,in apa cu sare. Se lasa sa se raceasca si se taie julien un ardei rosu. Intr-o tigaie se incing 2 linguri de ulei de masline, se curata de coaja un catel de usturoi, se preseaza usor cu lama cutitului si se pune in tigaie cat sa dea aroma uleiului, dupa care se adauga ardeiul si se lasa 3-4 minute cat sa se inmoaie putin.
           Se monteaza platoul astfel: se taie felii mai groase de cartof, se aseaza deasupra feliile de ardei, felii rotunde de rosii si bucatile de ansoa rulate in centru. Se sareaza si pipereaza, se stropesc cu ulei de masline si se presara cu busuioc tocat proaspat.


miercuri, 11 iunie 2014

LASAGNA

           Ingrediente:
  • 500 g carne tocata de vita,
  • 1 ceapa,
  • 2 catei de usturoi,
  • un morcov potrivit,
  • 1 pahar de vin rosu,
  • 100 ml smantana pentru gatit,
  • 400 g rosii din conserva,
  • 2 linguri de ulei de masline,
  • sare si piper,
  • busuioc proaspat tocat,
  • foi pentru lasagna din comert.
         Acestea sunt ingredientele pentru sosul ragu. Intr-o cratita se pune uleiul la incins. Se toaca ceapa si usturoiul marunt si se pun la prajit, cand au inceput se se inmoaie se adauga morcovul taiat marunt si dupa cateva minute carnea tocata si se amesteca pentru a se desface carnea bine. Se lasa sa se gateasca bine carnea, se adauga paharul de vin si rosiile si se continua fierberea la foc potrivit circa 20 de minute. Dupa acest timp se adauga smantana si mai fierbe cateva minute la foc foarte mic,se sareaza si pipereaza. Dupa ce se stinge focul se adauga busuiocul tocat si se amesteca sosul.
          Se pregateste sosul bechamel din:
  • 500 ml lapte,
  • 50 g unt,
  • 2 linguri de ulei de masline,
  • 3 linguri de faina,
  • nucsoara,
  • sare si piper.
        Se pune untul si uleiul intr-o tigaie pe foc mic pana se topeste untul, se adauga faina si se amesteca foarte bine pana ce aceasta se dizolva in grasime,atentie sa nu se arda, se toarna laptele putin cate putin amestecand continuu pana ce se ingroasa sosul. Se lasa sa dea cateva clocote,se adauga sare si piper dupa gust si un varf de lingurita de nucsoara.
        Intr-o tava mai mica sau intr-un vas de yena, se aseaza un strat subtire de sos ragu, un rand de foi pentru lasagna, un strat de sos ragu ceva mai gros si iar foi lasagna si tot asa pana se termina sosul. Deasupra se toarna sosul bechamel si se rade parmezan. Se da lasagna la cuptor pentru circa 40 de minute la 180 de grade. Se lasa sa se racoreasca putin, se taie si se serveste calda.



marți, 10 iunie 2014

DULCEATA DE CIRESE

        Ciresele care se folosesc pentru dulceata trebuie sa fie proaspete,ajunse la maturitate, culoare si aroma bine pronuntate,dar cu textura ferma, nealterate, nelovite, nepatate.
        Avem nevoie de o farfurie adanca plina de cirese fara samburi,1 kg zahar, 3 pahare cu apa, zeama de la jumatate de lamaie.
         Ciresele se curatate de cozi si samburi scosi cu mare atentie ca sa nu se sfarame.
         Zaharul si cele 3 pahare de apa se pun pe foc la fiert pana se topeste zaharul si siropul este legat. Se adauga ciresele si se fierb la foc iute la inceput si potrivit dupa aceea. Se spumeaza tot timpul dulceata si se amesteca. Spre sfarsitul fierberii se adauga zeama de lamaie. Dulceata este gata cand picaturi de sirop se toarna intr-un pahar de apa rece si acestea nu se destrama. Daca se fierbe prea mult zaharul se va carameliza, dulceata se va inchide la culoare si va avea gust de caramel.
         Este de preferat sa nu se fiarba mai mult de 2 kg de dulceata deodata deoarece cu cat este mai mare cantitatea cu atat dulceata va deveni mai inchisa la culoare si fructele se vor destrama. 
         Daca fructele plutesc pana la fundul siropului, nu sunt ridicate toate la suprafata si au un aspect lucios inseamna cu dulceata este legata suficient. Este foarte important punctul de oprire din fiert.
         Daca a mai ramas spuma, dupa inchiderea focului se misca circular cratita de dulceata pana ce spuma se aduna in mijloc si cu ajutorul unei lingure se strange. Se lasa la racorit putin si se aseaza in borcane curate si uscate. 
      

duminică, 8 iunie 2014

PLACINTA CREATA DE BRANZA


         Atunci cand intru in pana de idei si nu stiu ce sa mai gatesc pica o ,,placinta,, ca cea de azi si ma intreb cum de am ratat aceasta reteta pana acum. Ei bine da,am ratat pentru ca este geniala, nemaipomenita si extraordinara. Avem nevoie de:
  • 300 g faina,
  • 1 ou,
  • 100 ml apa calduta,
  • 25 g drojdie proaspata,
  • 1 lingurita de zahar,
  • un praf de sare.
        Se topeste drojdia cu zaharul,se adauga apa si oua si se amesteca bine. Faina se cerne intr-un bol mai mare,se adauga sarea si apoi drojdia dizolvata.Se framanta bine pana se obtine un aluat ca de paine,nelipicioas si potrivit de moale. Se lasa deoparte ca creasca si se pregateste umplutura din:
  • 400 g branza dulce,
  • 100 g smantana,
  • 200 g telemea,
  • 1 ou.
       Se amesteca bine toate ingredientele.
       Aluatul se imparte in 4 bucati si fiecare bucata se intinde foarte bine cu sucitorul, trebuie sa fie aproape transparenta,deasupra se aseaza gramajoare de umplutura,se stropeste cu ulei,eu am folosit de masline,se impatureste pe jumatate si se increteste,adica se fac pliuri, precum un acordeon. Se aseaza cu atentie in tava unsa cu ulei. Asa se procedeaza cu fiecare bucata de aluat. 
  

       Se pregateste sosul din :
  • 300 g smantana,
  • 1 ceasca de lapte,
  • 1 ou.
         Se bate bine pana se omogenizeaza toate ingredientele si se toarna peste foile asezate in tava. Avem nevoie de o tava de 25/35 cm,eu am folosit una putin mai mica si placinta a iesit mai groasa. Se coace la 200 de grade circa 40 de minute.
         Se serveste calda cu iaurt,este pufoasa si foarte buna!