marți, 17 iunie 2014

FURSECURI FRAGEDE MAROC-GHORIBA

          Tot cautand o reteta de fursecuri am dat peste aceste minunatii care mi-au atras atentia prin felul in care aratau. Foarte bune,aromate si fragede.
           Avem nevoie de:
  • 2 oua,
  • 50 g unt,
  • 40 ml ulei,
  • 150 g zahar,
  • 350 g faina,
  • 1 lingurita praf de copt,
  • esenta de vanilie,
  • un praf de sare,
  • zahar pudra.
       Se mixeaza ouale intregi cu zaharul si praful de sare pana devin ca o crema, se adauga untul topit putin cate putin si se continua cu uleiul. Se adauga esenta de vanilie si se amesteca dupa care se adauga faina si praful de copt si se omogenizeaza. Se da castronul la frigider pentru circa 30 de minute. Se tapeteaza cu hartie de copt o tava mai mare, cuptorul se incinge la 180 de grade si din aluat se formeaza bile rotunde cat o nuca, se dau prin zahar pudra foarte bine si se pun in tava. La copt vor creste si vor forma acele crapaturi frumoase. Se coc 20 de minute. Nu trebuie sa se rumeneasca pentru ca se vor intari. Trebuiesc pudrate foarte bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu